Me, Myself and I....

.... pentru ca si-a dat seama ca sa ai nevoie de mai mult nu ajuta. Daca nu ai o inima, e mai usor sa treci prin realitate :). Suparata? Poate. Dar nu pe o persoana...pe...altceva.
    Citesti printre randuri? Te felicit.
    Cere prea mult? Ea nu crede. Mie nu-mi pasa.
    Cine pricepe, pricepe. Te felicit. Oficial, nu mai ceri nimic.

Presiune.

   Defineste...normal....
   Vag.
   Sters.
   Neremarcabil.
   Cuvant suprafolosit.
   Uniform.
   Innabuseala.
   Opresiv.
   Nimic.
   Normal.

  

Vreau sa uit

   

   Imi iau un rucsac in care pun haine de schimb si o sticla de apa. Plec gandindu-ma la ceea ce ar trebui sa ma gandesc...de toate. As vrea sa uit de ele...Vreau sa uit....O sa uit..
       Imi dau bocancii si sosetele albe jos din picioarele obosite de drumul pana la plaja si incep sa merg.
       Imi afund pasul in nisipul marunt la fiecare miscare.
       Inchid ochii. Aud marea. Simt briza. Merg.
       Soarele nu straluceste. E acoperit de cativa nori. Marea insa este linistita.
       Merg in continuare. Pasii mi se afunda in nisip la fiecare miscare. Uit.
       Briza imi sopteste in continuare. Ochii sunt inchisi: vad.
       Soarele straluceste. Marea este insa linistita.
       Bocancii din mana mea sunt grei. Ii scap dar merg mai departe.
       Am uitat.

Photo by: http://purple-rx.deviantart.com/

Unde ti-e locul?

   M-am intrebat de multe ori dupa ce faceam cate o porcarie sau poate ... doar in cadrul unei contemplari intense a cerului noptii...unde mi-ar fi locul. Ma gandeam: "Unde merit sa merg dupa anii astia pe care i-am trait? In Infern sau in Rai?"
    Prea devreme? Prea ciudat sa ma fi intrebat? Nup. Era pur si simplu o intrebare. Imi gaseam desigur argumente pentru Rai. Si apoi...cine ar vrea in partea cealalta?
    Tot cantarind fiecare fapta pe care am savarsit-o pana acum am ajuns la concluzia ca....Da, e prea devreme sa ma intreb si prea ciudat.... Locul meu e pe Pamant. Ei bine, cel putin cu picioarele :"> ..mintea zboara pe deasupra norilor calare pe un unicorn.


Photo by: http://bitchinblack.deviantart.com

Summer

   A venit vara ...hai sa ne simtim bine...numai de n-ar ploua sa ne strice ziua.....uaaa... xD.
   Ar fi frumos din partea mea sa urez tuturor cititorilor mei o vara frumoasa ...dar cum n-am decat vreo trei...le zic pe nume: "Sec cu !" ; "Maria" si, desigur, smechera de "Silvie". ;;)
   Am trecut si de anu' asta dificil din mai multe puncte de vedere >_> si ma asteapta o vara fara griji, Slava Cerului!.
   O sa inalt alte ode Cerului daca inchide robinetul ca imi strica planurile. Dulapul meu n-a fost niciodata mai ordonat decat acum si am sters si praful de pe catei de plictiseala. Deci, Te rog Doamne, da sa ploua cu masura, ca ce-i prea mult, strica.
   Imi bag picioarele in el de net. Daca nu mai postez nimic pe blog timp de o luna, puteti sa dati PC-ul disparut..... dar eu zic ca au fost aia de la Net de vina....L-au rapus iar eu recunosc, am fost arma crimei.
   Nu fac juraminte ca ma rod la corason, dar cel putin o data pe saptamana mai postez cate un cacat pe blog...asa, de nervi macar.

                                                  Si-alta data, o so facem si mai lata -_-,
                                                                Semneaza tipa care nu crede in farfurii zburatoare :).


Poza idioata facuta de mana mea stanga ^:)^

Acaju

   A clipit si s-a regasit la baza unei cascade. Apa tipa in cadere si stralucea in lumina argintie a astrului misterios al cerului de noapte. Parul acaju ii era ud iar ea privea in sus cu ochii ei de un auriu lichid, iar picaturi de apa imbibate in machiajul ei negru se scurgeau pe obraji.
   A inceput sa danseze pe apa si era mai gratioasa decat o balerina. Pesti cu solzi roscati si cozi fluide inotau sub picioarele ei desculte. Rochia ei neagra i le decoperea la fiecare pirueta. Ce culoare palida are pielea ei! Luna o invidiaza caci straluceste mai puternic decat ea...caci culoarea salbatica a parului ei nu se compara cu stralucirea amortita a Printesei de Gheata ce domneste pe cerul noptii.
   Luna, in aglomeratia de ganduri ce-i trec prin minte nu aude sunetul incarcat de sentiment uman al viorii acompaniat de delicatetea pianului. De acolo, de sus, ea nu face decat sa priveasca si in infumurarea ei nu va vedea niciodata unde dispare culoarea pe timpul noptii, ca sa poata imprumuta din ea.
   In intuneric, in cantecul amortit al noptii, culoarea dispare in sufletele indragostitilor.

Photo By: http://graicekorman.deviantart.com

Trezirea.

  Am cautat un timp indelungat calea de acces spre alta lume, o lume fara tipete si trafic, fara neon; o lume cu un foc care sa nu arda, in liniste si calm. Am cautat calea de acces spre o lume in care totul curgea usor ca mierea, ca sa pot privi si intelege, in care secunda incetineste.

   Am sarit pe poarta atunci cand am gasit-o. Ce albastru e oceanul. Ce frumos nu arde soarele. Ce lin curge totul.

   Imi simteam aripile cerand sa simta oxigenul asa ca am iesit pe poarta inapoi in lumea de care sunt legata. Asta pana cand se va rupe sfoara.

   Ce frumos e calmul, dar atat de sufocant. Secundarul zvacneste si ii trebuie baterii. Nu am baterii.

   "-Visatorule, trezeste-te !
    -Dar uite ce albastru e oceanul ! "   

    Pana la ziua cand vom vedea albastrul oceanului, sa ne multumim cu cel al cerului caci apoi ni se va face dor de el.